Turmeric cu miere

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Tratamentele clasice ne pot ajuta în tratarea afecțiunilor de care suferim, dar ai fost vreodată curios să citești prospectul medicamentelor pe care poate le iei zilnic și să vezi câte efecte adverse are asupra organismul tău? Sunt situații în care iei un tratament medicamentos pentru o anumită afecțiune, te vindeci de afecțiunea respectivă și peste puțin timp te trezești că te-ai îmbolnăvit de altceva.

În majoritatea cazurilor de acest fel, factorul cel mai important care a dus la îmbolnăvire este chiar tratamentul pe care l-ai urmat pentru prima afecțiune. Și așa ajungem să căutăm remedii pentru bolile de care suferim în natură. Există multe plante și combinații de plante care au un efect mai tare decât antibioticele sintectice, plante care acționează ca anti-inflamatoare nemaipomenite și plante care îți iau durerea cu mâna doar prin aplicarea lor pe locul dureros. Toate aceste plante te ajută să te vindeci de anumite afecțiuni fără să îți fie frică de efectele adverse. Iar un exemplu elocvent în acest sens este combinația de turmeric cu miere, o adevărată revelație a ultimului an. Turmericul cu miere este văzut de multe persoane ca un antibiotic natural eficient și ca un aliat puternic pentru sănătatea ta.

Turmericul este folosit de sute de ani ca remediu natural în tratarea multor afecțiuni însă doar recent au fost descoperite cu adevărat proprietățile sale și capacitatea sa de a ne vindeca organismul. Turmericul este o plantă tropicală, înrudică cu ghimbirul, cunoscută în mod special pentru aroma sa deosebită și pentru utilitatea lui în calitate de condiment. Turmericul are proprietăți antibiotice, anti-inflamatorii, hepato-protectoare, antioxidante, iar studiile au arătat că folosirea lui periodică poate crește capacitatea ficatului de a elimina toxinele, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase sau a metastazelor, îmbunătățește circulația sanguină, reduce nivelul colesterolului și poate preveni boala Alzheimer. Cercetătorii susțin că încă se studiază efectele turmericului asupra sănătății, acestea nefiind descoperite până în prezent în totalitate.

De cealaltă parte, mierea de albine este un un adevărat remediu natural care nu ar trebui să ne lipsească din cămară. Mierea este cel mai puternic energizant natural cunoscut, ne ajută să avem un tonus bun, iar vitaminele și mineralele conținute în miere sunt mult mai ușor de asimilat de către organism. Așa că, data viitoare când ai nevoie de energie, nu fugi la ceașca cu cafea, ci la borcanul cu miere. Mierea este și un antibiotic natural extrem de puternic, are porprietăți anti-inflamatorii, calmând în mod special iritațiile pielii, stimulează digestia și metabolismul și tratează cu succes ulcerul.

Turmericul – condimentul minune

Turmericul are peste 600 de beneficii asupra organismului nostru și este considerat de către cercetări cel mai puternic antioxidant natural. Secretul acestui condiment este de fapt curcumina, o substanță biologică activă cu proprietăți antioxidante puternice. Această substanță ajută la neutralizarea efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi și funcționează ca un adevărat aliat pentru organism împotriva microbilor și a bacteriilor. Iată câteva afecțiuni pe care consumul de turmeric le poate preveni sau uneori chiar trata:

  1. Cancerul

Studiile recente au confirmat faptul că turmericul ajută la prevenirea cancerului, mai ales a celui de colon. Curcumina din turmeric împiedică răspândirea și înmulțirea celulelor tumorale și transformarea celulor normale în celule canceroase. Mai mult decât atât, studiile au arătat că turmericul poate ajuta la distrugerea celulelor canceroase modificate și împiedică răspândirea lor în organism. Dovadă a acestui fapt sunt chiar persoanele care locuiesc în India și care consumă în mod regulat turmeric. Acolo incidența cancerului de colon, sân și plămâni este chiar și de 10 ori mai mică decât în Statele Unite ale Americii sau în Europa, iar cancerul de prostată este aproape inexistent în India.

  1. Alzheimerul

Până acum câțiva ani, se știa de beneficiile turmericului asupra persoanelor care sufereau de Alzheimer, însă studiile recente realizate vin și confirmă acest lucru. Se pare că un consum de 764 de miligrame de turmeric (100 miligrame de curcumină pe zi) timp de 12 săptămâni duce la o ameliorare vizibilă a simptomelor Alzheimerului cum ar fi stările de iritabilitate, de agitație sau anxietate, incontinență urinară sau confuzie. Cercetătorii au mers mai departe cu studiul și au observat că după un an de tratament cu turmeric, persoanele care sufereau de Alzheimer au ajuns chiar să își recunoască familiile.

  1. Candida

Candida este o afecțiune a aparatului genital feminin destul de întâlnită în rândul femeilor cu o vârstă cuprinsă între 25-45 de ani. Chiar dacă nu este o afecțiune destul de gravă, provoacă un disconfort extrem de mare. De multe ori însă, tratamentul clasic nu mai dă roade, iar atunci intervin remediile naturiste. Unul dintre aceste remedii naturiste este chiar turmericul. Se pare că uleiul de turmeric este chiar mai puternic decât fluconazolul, un medicament antifungic popular folosit pentru tratarea candidozei. Uleiul de turmeric aplicat în zona cu probleme ajută la dispariția ciupercilor în doar câteva zile.

  1. Afecțiuni digestive

Turmericul ajută și la îmbunătățirea digestiei, reducerea balonărilor sau a gazelor. Studiile au arătat faptul că turmericul este indicat și pentru afecțiuni precum gastrita sau colita ulcerativă. Se recomandă însă ca în cazul afecțiunilor digestive, turmericul să fie consumat în stare crudă și nu sub formă de suplimente alimentare.

Turmericul are și un efect detoxifiant asupra ficatului și previne afecțiunile care pot să apară la nivelul acestui organ. Consumat regulat, turmericul ajută la stimularea producției de enzime în ficat și la detoxifierea sângelui.

Mierea – superalimentul care nu trebuie să îți lipsească din casă

Mierea a fot denumită de mulți medici un superaliment, fiind bogată în nutrienți, iar turmericul cu miere este un adevărat medicament minute. Însă până să ajungem să vorbim de combinația de turmeric cu miere, dorim să menționăm câteva caracteristici care fac din miere un aliat bun al organismului nostru:

  • Mierea poate induce apoptoza celulară în cazul celulelor canceroase, exact ca și turmericul (putem spune astfel că această combinație de turmeric cu miere este de 2 ori mai eficientă în lupta împotriva cancerului)
  • Mierea este un antibiotic natural excelent și mult mai eficient decât antibioticul clasic
  • Mierea este remediul perfect împotriva alergiilor sezoniere
  • Mierea luptă cu succes împotriva bacteriilor

Cât de eficientă este combinația de turmeric cu miere?

După cum poți observa, în anumite cazuri, mierea are aceleași beneficii ca și turmericul, iar în alte cazuri îl completează perfect. Acest argument este cel care i-a convins pe specialiști să afirme că această combinație de turmeric cu miere este ideală și funcționează ca un antibiotic natural excelent. În medicina indiană Ayurveda, acest amestec de turmeric cu miere este considerat cel mai puternic tratament antibiotic și este folosit de secole în tratarea tuturor afecțiunilor.

Rețeta acestei combinații de turmeric cu miere este una extrem de simplă. Tot ce trebuie să faci este să amesteci o lingură de turmeric pulbere cu 100 de grame de miere și să depozitezi amestecul într-un borcănel. Ulterior, el va fi păstra la frigider și consumat în fiecare zi, în funcție de afecțiunea de care suferi. Spre exemplu, dacă ești răcit, poți să consumi amestecul de turmeric cu miere în prima zi câte o jumătate de linguriță din oră în oră, în a doua zi, câte jumătate de linguriță din 2 în 2 ore și ulterior să rărești intervalul de timp, în funcție de ameliorarea simptomelor. De regulă, după 3 zile de tratament cu turmeric și miere, simptomele dispar complet și tu te vei simți ca nou!

În cazul afecțunilor respiratorii, turmericul cu miere se consumă de 3 ori pe zi, câte jumătate de linguriță, timp de o săptămână. În funcție de preferințe, acest amestec poate fi consumat ca atare și ținut în gură până la dizolvare sau se poate adăuga într-o cană de ceai sau de lapte.

În anumite cazuri, rețeta poate să difere. Spre exemplu, dacă suferi de alergii sezoniere, pe lângă turmeric și miere, mai poți adăuga o lingură de oțet de mere și o lingură de suc de lămâie sau coajă de lămâie, iar dacă vrei să crești capacitatea de absorție a turmericului, poți să adaugi o linguriță de piper negru măcinat.

Este important să menționăm faptul că acest turmeric cu miere poate să aibă și anumite contraindicații. Spre exemplu, el trebuie să fie folosit cu foarte mare grijă de persoanele care suferă de hipotensiune sau diabet pentru că această combinațe are un efect de reducere a tensiunii arteriale și a nivelului de zahăr din sânge. Mai mult decât atât, amestecul de turmeric cu miere poate interacționa cu medicamentele pentru subțierea sângelui, diabet sau reducerea acidității la stomac. Persoanele care suferă de diverse afecțiuni ale vezicii biliare, din nou nu trebuie să consume turmeric cu miere pentru că acesta poate să provoacă contracții musculare la nivelul vezicii biliare și prin urmare, și un anumit disconfort. Nu în ultimul rând, femeile însărcinate sau cele care alăptează ar trebui să ceară sfatul medicului înainte de a consuma amestecul de turmeric cu miere.

În concluzie, combinația de turmeric cu miere este una destul de nouă pentru noi, ea fiind folosită de obicei în cultura indiană, însă este o combinație care nu ar trebui să îți lipsească din casă, mai ales acum, în perioada sezonului rece, atunci când virozele sunt mai puternice ca oricând.

 

 

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *